fbpx Skip to content
Foto: Ervin Boer
  • Informații
  • Regulament
  • Premii

Orașul în lumină

Evenimentul marchează aniversarea a 140 de ani de la introducerea iluminatului public stradal electric în Timișoara, un moment semnificativ în istoria orașului și un simbol al progresului și inovării.

În acest context, organizăm un concurs de fotografie cu tema „Orașul în lumină”, care explorează rolul luminii în viața urbană, atât din perspectivă artistică, cât și istorică. Surprinde în imagini diverse aspecte ale luminii în spațiul urban din orașul Timișoara, fie că este vorba de iluminatul stradal, reflexii, umbre sau alte forme de interacțiune a luminii cu mediul.

Cu bucurie vă anunțăm numele celor 3 câștigătoare ale concursului de fotografie Orașul în lumină:

Anca Cernoschi – locul I

Rodica Turcan – locul II

Daniela Stăncioiu – locul III

Mulțumim juriului și vă așteptăm marți, în 12 noiembrie, la ora 18, la fosta florărie din Piața Victoriei. Vor fi expuse cele mai bune 20 de lucrări dintre cele peste 500 înscrise în concurs și ne vom bucura de un recital al grupului condus de Horia Crișovan.

 

Informații de participare

Trimite fotografiile la adresa de email concurs@visit-timisoara.com, până la data de 06 noiembrie 2024.

Primele 3 fotografii câștigătoare vor fi premiate. Cele mai bune fotografii selectate vor promova Timișoara în scopuri promoționale și de marketing, atât online, cât și offline.

 

Specificații tehnice pentru participarea la concurs

  • Specificații tehnice pentru participarea la concurs
  • Latura scurtă: minimum 3000 px
  • Alb-negru sau color
  • Se acceptă intervenții de postprocesare
  • Nu se accepta trucaje foto, montaje, colaj
  • Imaginile înscrise în concurs trebuie să fie realizate în Timișoara

Regulament de participare

  • Pasul 1: Fiecare participant poate înscrie un număr maxim de 3 fotografii care să se încadreze în tematica propusă.
  • Pasul 2: Trimite fotografia/fotografiile la adresa de email concurs@visit-timisoara.com.
  • Pasul 3: Un juriu alcătuit din 5 specialiști va evalua fotografiile tale.

În cazul în care ai orice nelămuriri, nu ezita să ne contactezi la adresa de email contact@visit-timisoara.com.

Procedura de ridicare a premiilor va fi comunicată câștigătorilor în termen de 15 zile de la anunțarea lor de către membrii juriului.

Restricții de participare

Nu pot participa la aceast concurs persoanele care fac parte din echipa extinsă a Organizației de Management al Destinației Timișoara, precum și partenerii direcți.

Premii

  • Premiul I: 400 € (card de cumpărături la retailer online)
  • Premiul II: 200 € (card de cumpărături la retailer online)
  • Premiul III: 100 € (card de cumpărături la retailer online)

Câștigătorii și participanții care îndeplinesc criteriile de eligibilitate vor fi recompensați și cu premii oferite de partenerii noștri de la PPC.

 

Criterii de Evaluare

Fotografiile vor fi evaluate de un juriu compus din 5 experți în arta fotografiei, alături de reprezentanți ai organizatorilor, pe baza următoarelor criterii:

  • Originalitate și creativitate

  • Relevanța față de temă

  • Calitatea tehnică (claritate, expunere, iluminare)

  • Impactul emoțional și estetic

Juriul va evalua fotografiile în mod anonim, fără a cunoaște identitatea autorilor.

Anunțarea Câștigătorilor

Câștigătorii vor fi anunțați la data de 12.11.2024 pe site-ul oficial al concursului și prin email și/sau telefon. Aceștia vor fi contactați pentru a li se furniza detalii referitoare la modalitatea de primire a premiilor și posibilitatea de a participa la vernisaj.

 

Drepturi de Autor și Utilizarea Fotografiei

Prin înscrierea în concurs, participanții:

  • Declară că fotografiile înscrise sunt realizate de ei și că dețin drepturile de autor asupra acestora.
  • Acordă Organizatorului dreptul de a folosi fotografiile înscrise în scopuri promoționale și de marketing în  mediile online și offline, fără alte obligații financiare.

Expoziția de Fotografie: 

  • Locație: Expoziția va avea loc în fosta florărie din Piața Victoriei
  • Durată: Expoziția va fi deschisă timp de o săptămână, 12.11.2024 – 19.11.2024.

 Vernisajul: 

  • Data: Vernisajul va avea loc în prima zi a expoziției, în 12 noiembrie, la aniversarea a 140 de ani de când a fost introdus la Timișoara, pentru prima dată în Europa continentală, iluminatul electric stradal la nivelul întregului oraș.
  • Program: Evenimentul va începe la ora 18:00, cu un discurs de deschidere și cu anunțarea câștigătorilor concursului. Un band local va susține un recital live, urmat de un bufet.

 Concursul este organizat cu sprijinul


Dispoziții Finale

Prin înscrierea în concurs, participanții confirmă că au citit și sunt de acord cu toate condițiile din prezentul regulament. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica regulamentul, iar orice schimbare va fi comunicată public în timp util.

Concursul este jurizat in parteneriat cu Universitatea de Vest – Facultatea de Arte și Design, iar juriul este format din Mădălin Mărienuț, Cristian Tzecu, Silviu Barbul, Ervin Boer și un reprezentant al organizatorilor.

NOTĂ: Datele personale ale participanților vor fi colectate și prelucrate de Organizator în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR). Acestea vor fi utilizate exclusiv în scopul desfășurării și promovării concursului.