Timișoara. O iubești din prima este o declarație de dragoste la prima vedere. O dragoste perpetuă, care se actualizează în fiecare zi. Timișoara o iubești dintr-o privire, și cu cât te uiți mai cu atenție, cu atât vezi mai multe de iubit.
Timișoara este un oraș al începuturilor, care va rămâne „primul” pentru totdeauna în realizările sale. Un oraș în care trecutul și prezentul trăiesc în armonie.
Pentru că iubești cât cunoști, hai să descoperim tainele Timișoarei, să îi cunoaștem esența și să îi celebrăm unicitatea.
E vremea Timișoarei!
Primul oraș din țară cu o fabrică de bere
După eliberarea cetății Timișoara de sub ocupație otomană, în anul 1716, a fost înființată prima fabrică de bere de pe teritoriul actual al României. Monopolul producerii a fost oferit fraților Kepesch din Bratislava, cu condiția că vor asigura nu doar bere, ci și apă potabilă – în practică, instalația de filtrare a apei pentru bere filtra și apa pentru oraș.
Este important să facem o diferență între manufacturi și fabrici de bere. În manufacturi, totul se realiza manual, pe când fabricile de bere aveau un proces mecanizat, folosind la început abur și mai apoi electricitate. Prin urmare, deși pe teritoriul țării se producea bere încă din perioada medievală, prima fabrică de bere atestată în România este cea din Timișoara.
Trebuie menționat faptul că, în rația zilnică a soldaților staționați în oraș după Pacea de la Passarowitz (1718), era inclusă și o anumită cantitate de bere. Prin urmare, decizia de a înființa o fabrică de bere a fost motivată și de nevoia de a susține consumul armatei.
De la înființare, fabrica și-a schimbat locația de trei ori. Primul amplasament a fost în apropiere de actualul liceu Emanuil Ungureanu, iar al doilea aproape de actuala UMFT. În 1879, fabrica a fost salvată de la faliment de către Prima Casă de Păstrare din Timișoara, iar în 1883 a fost cumpărată și retehnologizată de compania budapestană Deutsch Ignaz & Son.
La începutul secolului XX, fabrica de bere din Timișoara era cea mai mare din România, devenind și furnizorul Casei Regale. La momentul respectiv, berea era exportată în Italia, Germania și chiar țări din America de Sud.
Primul oraș liber de comunism din România
Timișoara a fost primul oraș din România în care s-a strigat „Libertate!”, în decembrie 1989. Prin curajul a sute de mii de oameni care au ieșit în stradă să răstoarne dictatura comunistă, Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din țară, în data de 20 decembrie 1989.
Pe 15 decembrie 1989, în fața bisericii reformate din Timișoara și a casei parohiale a pastorului László Tőkés, care urma să fie evacuat de autorități, s-au adunat 20-30 de credincioși. Enoriașilor li s-au alăturat trecători curioși, iar până la ora 21:00, în fața casei se adunaseră peste 1000 de persoane care manifestau pașnic, cu lumânări aprinse în mâini.
Autoritățile locale au fost trimise la fața locului, pentru a împrăștia mulțimea manifestanților.
În urma promisiunilor primarului, comunicate pastorului și mulțimii, oamenii s-au împrăștiat.
A doua zi, pe 16 decembrie, situația s-a repetat, iar pastorul László Tőkés le-a cerut celor adunați în stradă să plece, pentru a nu atrage atenția autorităților. Mulțimea a rămas totuși constantă, în jur de 150-200 de cetățeni pașnici. Spre seară, câțiva tineri, printre care Ioana Monoran, Daniel Zăgănescu și Zoltan Borbely, au blocat circulația tramvaielor și au avut curajul să strige pentru prima dată „Jos Ceaușescu”.
Pe 17 decembrie, manifestanții s-au adunat în fața sediului Comitetului Județean al Partidului Comunist Român și în Piața Operei. Informați cu privire la situația de la Timișoara, Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu au ordonat folosirea muniției de război pentru a anihila manifestanții. Autoritățile au executat. În pofida acestei violențe extreme, cetățenii au stăruit și au luptat în continuare pentru libertare, devenind eroi ai Timișoarei.
Situația a continuat până pe 20 decembrie 1989, când Timișoara a devenit primul oraș liber din România.
Urmele gloanțelor care au fost trase împotriva manifestanților mai pot fi zărite pe clădirile din Piața Victoriei. Astăzi, orașul are un regulament urbanistic de păstrare a urmelor istorice ale Revoluției din Decembrie 1989.
Primul oraș european cu străzi iluminate electric în întregime
În 12 noiembrie 1884, în Timișoara, a fost inaugurat un sistem de iluminat stradal în întregime electric. Acesta era compus dintr-o rețea de 59 de kilometri de cabluri, care alimentau 731 de lămpi cu filament de carbon incandescent. Acest sistem de iluminat a fost realizat în mai puțin de doi ani, de către societatea Anglo-Austrian Brush Electrical Company, cu sediul la Viena.
Iată ce nota publicația Luminatorul (nr. 76/22 sept. – 4 oct. 1884) despre noul sistem:
„Lumina lămpii electrice este puternică și întrece de departe pe cea a flăcării cu gaz; lumina este de tot blândă, aproape identică cu luciul lunei, nu numai că nu conturbă vederea ochiului, ci și o îndulceşte oarecum.”
Premiera se datorează primarului din acea vreme, Török János, acum supranumit „părintele” iluminatului electric stradal, sub a cărui administrație orașul a trăit prima sa perioadă de progres economic și cultural.
În anul 1882, edilul-șef a renunțat la prelungirea contractului cu firma austriacă de iluminat cu gaz aerian și a acceptat oferta societății Anglo-Austrian Electrical Company Ltd. pentru iluminarea electrică a străzilor din Timișoara.
Prima mașină de sudat șine de cale ferată și tramvai
În 1938, profesorul Corneliu Mikloși a inventat mașina de sudat șine de tren și tramvai, o premieră nu doar la nivel european, ci mondial. Invenția sa, numită Taurus, a revoluționat transportul public și a deschis drumuri noi în industria căilor ferate.
Aceasta înlocuia procedeul aluminotermic de sudare a șinelor cu sudarea electrică, prin presiune cu topire intermediară. Mașina Taurus se monta pe un vagon-motor și se deplasa pe teren, unde suda porțiuni de șină, ajutată fiind de macaraua care o cobora din vagon. Invenția asigura sudarea la capete a șinelor, fapt care permitea realizarea unor căi ferate continue, fără jante.
Din 1939 până în 1943, Mikloși a testat această invenție și, în urma rezultatelor favorabile, a trecut la sudarea primei linii de cale ferată din țară în gara Fabric. Au fost sudați 400 de metri, a căror calitate ireproșabilă i-a transformat în model pentru alte lucrări de sudură în țară și în străinătate.
Până în 1965, se sudaseră 4000 de km de șină în România. Invenția lui Corneliu Mikloși a fost brevetată în România și Elveția și a fost pusă la dispoziția Republicii Democrate Germane și Chinei, care solicitaseră documentații asupra instalației, pentru a o folosi.
Primul oraș cu stație de ambulanță din România și Ungaria
Prima stație de salvare din Imperiul Austro-Ungar a fost înființată la Viena, în anul 1884. Doar 2 ani mai târziu, în 1886, la Timișoara au fost puse bazele Societății „Salvarea”, orașul devenind astfel primul de pe teritoriul României și Ungariei, cu un serviciu de ajutorare în caz de urgențe medicale. Abia după 20 de ani urma să mai fie înființată o societate similară la București.
La un an după înființare, stația de ambulanță din Timișoara deținea 3 bărci și mai multe prăjini, folosite la transportul pacienților. În 1890, Societatea „Salvarea” a achiziționat 3 trăsuri și a înființat un sediu central în cartierul Cetate, pe strada Franz Josef, unde avea un post telefonic. În anul 1913, primăria Timișoarei a donat „Salvării” două automobile sanitare.
Dacă la început voluntarii din asociație erau solicitați anual la 120-150 de cazuri, numărul incidentelor a crescut exponențial până la Primul Război Mondial, ajungând la 5.000 de cazuri pe an. La câțiva ani de la înființare, prezența Societății era obligatorie la evenimentele unde se adunau mulțimi mari, precum și în locurile publice cu un flux mare de persoane.
Societatea „Salvarea” s-a dezvoltat considerabil în perioada interbelică, sub conducerea președintelui Eduard Prochaska, patronul celor mai mari mori din Timișoara și Banat. Tot sub îndrumarea sa, au fost cumpărate automobile sanitare și, cu sprijinul Primăriei, a fost construit un edificiu propriu al Societății, pe strada Milano numărul 1, inaugurat pe data de 8 septembrie 1936.
Primul concert din afara Vienei al lui Johann Strauss fiul
În anul 1847 a avut loc primul concert în afara Vienei al lui Johann Strauss fiul, la Fabrica de Bere din Timișoara. Compozitorul celebrului vals „Valurile Dunării” devenise mai faimos decât tatăl său, fiind unul dintre cei mai apreciați compozitori de valsuri de la acea vreme.
Concertul a avut un succes atât de mare, încât timișorenii l-au declarat pe Strauss „regele valsului”.
Împreună cu orchestra sa, Johann Strauss fiul avea să mai revină în Timișoara și în alt turneu.
Contribuția sa muzicală în genurile dansante precum mazurca, polca și, bineînțeles, valsul, este inestimabilă. A fost un compozitor prolific, cu peste 500 de compoziții muzicale de dans, pe lângă tot ce a compus în alte genuri (operetă, balet).
Primul oraș european cu trei teatre de stat în trei limbi diferite
În anul 1953,Timișoara a devenit singurul oraș european cu trei teatre de stat, prin înființarea Teatrului German de Stat și a secției maghiare, care avea să devină, la rândul său, o instituție de sine stătătoare. Premiera aceasta reflectă spiritul multicultural care a definit întotdeauna orașul, fiind unul dintre punctele sale forte.
Această diversitate culturală și artistică, pe lângă toate celelalte merite ale orașului, e unul dintre motivele pentru care Timișoara a devenit Capitală Culturală Europeană în anul 2023.
Începuturile teatrului în acest oraș ne transpun în anul 1753, când o trupă de actori ambulanți a primit oficial permisiunea să susțină piese de teatru în limba germană. Lucrurile au evoluat în timp și, în anul 1758, se juca teatru în clădirea primăriei de la acea vreme, iar în anul 1875, s-au pus bazele primului teatru de sine stătător, teatrul „Franz Joseph”, în Palatul Culturii de astăzi.
Primul proiect social de implicare a comunității în rezolvarea problemelor sociale din România
În data de 28 octombrie 2000, a fost finalizată clădirea destinată Asociației Casa Faenza, proiectată pentru a servi ca centru de recuperare pentru copiii cu autism, cu domiciliul în Timișoara.
În data de 6 august 2001, a început activitatea în cadrul asociației Casa Faenza, având ca beneficiari 15 copii cu tulburare din spectrul autist, cu vârsta cuprinsă între 3 și 15 ani. Centrul de zi a fost realizat de către Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Primăria din Faenza.
Din acest moment, Asociația Casa Faenza devine un proiect public-privat unic în țară, fiind un centru-pilot de recuperare a copiilor cu autism. Asociația este o organizație nonguvernamentală acreditată ca furnizor de servicii de tipul „centru de zi”. Scopul acesteia este de a îmbunătăți condițiile de viață și adaptabilitatea copiilor cu tulburare din spectrul autist.
Primăria Municipiului Timișoara este singura primărie din țară care și-a asumat un serviciu specializat, creat în parteneriat cu comunitatea.Serviciile asigurate de cei din asociație sunt gratuite și constau în: diagnosticare și evaluare, programe individualizate de abilitare, training senzorio-motor și instrumental, kinetoterapie, terapie comportamentală, ergoterapie, meloterapie, artterapie, relaxare și recreere, monitorizare pedopsihiatrică, consiliere familială, transport cu microbuzul și servirea mesei.
Începând cu anul 2010, odată cu schimbările legislative și în urma numărului mare de solicitări de servicii, numărul copiilor înscriși în cadrul programelor asociației a crescut de la 15 la minim 70 pe lună. Din acest motiv, în 2015, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, a mai fost construit un corp de clădire în curtea instituției.
Primul computer alfanumeric românesc
MECIPT-1, sau Mașina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic Timișoara, a fost realizată în anul 1961 și este primul computer construit în mediul universitar din România.
Computerul MECIPT-1 a fost construit de către matematicianul Iosif Kaufmann și de vărul său, inginerul Wilhelm Lowenfeld, în cadrul Facultății de Electronică din Timișoara. După realizarea computerului, la Politehnica din Timișoara, a fost înființat un Centru de Calcul, iar Vasile Baltac a fost primul inginer angajat, alături de matematicianul Dan Farcaș.
Computerul MECIPT-1 este primul calculator cu care s-a efectuat o traducere din engleză în română, sub coordonarea academicianului Grigore Moisil. Datorită memoriei foarte mici a calculatorului, care nu permitea decât un dicționar cu 60-70 de cuvinte, textul tradus a fost unul destul de scurt :
”You explain the development of science and we help describe the examples”, tradusă drept „Dumneavoastră explicați dezvoltarea științei și noi ajutăm la descrierea exemplelor”.
MECIPT-1 reprezintă un pas important în istoria tehnicii de calcul din România. Computerul a permis multor generații de studenți și profesori să înțeleagă cum funcționează un calculator electronic și să învețe programare, prin înființarea primei secții de specializare în calculatoare din România.
În anul 1966, la doar 5 ani de la crearea computerului MECIPT-1, prima promoție de ingineri specializați în calculatoare electronice a absolvit Politehnica din Timișoara.
Primul oraș din România în care s-a folosit eterul ca anestezic
În data de 5 februarie 1847, a avut loc prima operație de pe teritoriul actual al țării noastre în care eterul dietilic (sufluric) a fost folosit ca anestezic. Acest eveniment este cu atât mai important cu cât a avut loc la doar 112 zile după premiera mondială a acestei proceduri în America. Introducerea eterului în procedurile chirurgicale a însemnat operații fără durere.
Operația a fost efectuată de către chirurgii dr.Joseph Siesh și dr.Mathias Musil, la Spitalul Militar din Timișoara. Pacientul, un soldat pe nume Nicolae Muntean, a fost anesteziat cu eter pentru o intervenție de amputare a coapsei. La anestezie a fost folosit un aparat de inhalat eter, construit de către medicii militari după modelul celui american, a cărui schițe ajunseseră deja în ziare.
Din Timișoara, această metodă de anestezie s-a extins rapid în restul țării. În prezent, există mai multe tipuri de anestezie – locală, regională, generală și sedare-, care sunt folosite în funcție de tipul de operație, durata acesteia, precum și starea pacientului.